Cometa Pan-STARRS va aparea pe cer la vest, la asfintitul Soarelui, in perioada 8-13 martie si va putea sa fie vazuta pana la sfarsitul lunii. Ea a putut deja sa fie vazuta cu ochiul liber in emisfera sudica, potrivit Pastile marire.

“Este o cometa noua, niciodata observata pana acum si care va face o singura incursiune, unica, pe cerul nostru, inainte de a se indrepta spre profunzimile galaxiei”, au anuntat cercetatorii de la Observatorul de la Paris intr-un comunicat.

Cometele sunt corpuri ceresti compuse din gheata si praf. Acesti “calatori” solitari prin spatiu s-au format in timpul nasterii Sistemului Solar si se invart in jurul Soarelui cu frecvente foarte diferite, care variaza de la cativa ani pana la cateva milioane de ani.

Atunci cand se apropie de Soare, gheata se evapora si un invelis de mari dimensiuni, in forma unei coame, se formeaza in jurul nucleului stralucitor. Cometa se continua cu o dara de gaze si praf care se poate intinde pe cateva milioane de kilometri, reflectand lumina Soarelui. Acest fenomen poate fi observat si pe Pamant si a fost denumit “coada” cometelor.

Cometa Pan-STARRS, a carei denumire completa este Pan-STARRS C/2011 L4, si-a luat numele de la acronimul telescopului Universitatii din Hawaii care a detectat-o in 2011.

“Cred ca daca ai o pereche buna de ochelari poti sa o vezi foarte bine, nu vor fi probleme”, a declarat Patrick Rocher, cercetator la Observatorul din Paris. In mod normal, cometa ar trebui sa fie vizibila si cu ochiul liber, dar specialistii au preferat sa ramana prudenti asupra acestui aspect.

“Problema este ca ea se apropie de Soare, deci o vom vedea seara, la vest, dupa apusul Soarelui. Pe masura ce orele vor trece, ea se va inalta si mai mult la orizont, dar, cu cat magnitudinea ei va creste, cu atat ea va deveni mai putin stralucitoare”, a explicat Patrick Rocher.

Acelasi astronom considera ca abia in intervalul 10-12 martie vor fi reunite cele mai bune conditii de observare. Pan-STARRS va trece cel mai aproape de Soare duminica, 10 martie, la o distanta de 45 de milioane de kilometri, iar aceasta apropiere ii va oferi cometei un plus de vizibilitate.

Pentru a admira trecerea acestei comete, astronomii recomanda pozitionarea intr-un loc lipsit de lumini artificiale, departe de orase, in zone care ofera o vedere degajata catre vest.

“Coama va fi mai mica decat luna plina, dar va aparea ca un disc, nu ca un punct, iar noi speram ca partea denumita «coada» va avea un diametru de cateva ori mai mare decat cel al lunii pline”, a declarat Detlef Koschny, cercetator la Biroul de monitorizare a spatiului din cadrul Agentiei Spatiale Europene (ESA).

O alta “vizita” care se anunta promitatoare este aceea a cometei ISON.

Potrivit calculelor actuale, ISON va putea fi vizibila cu ochiul liber imediat dupa caderea noptii la sfarsitul lunii noiembrie, un fenomen care ar trebui in mod normal sa se prelungeasca timp de mai multe luni.

Fenomenul ISON este cu atat mai rar, cu cat precedenta trecere a acestei comete pe langa planeta noastra dateaza din urma cu 10 milioane de ani, a explicat Mark Bailey, directorul Observatorului Armagh din Irlanda de Nord.

“Doua comete stralucitoare intr-un singur an; asta e o placere rara”, a comentat la randul sau Karl Battams de la Laboratorul American de Cercetari Navale, citat de NASA.

sursa:www.yoda.ro

Spatiul ramane o enigma pentru cercetatori! Canibalismul galactic, materia intunecata, neutrionii sau gaurile negre sunt doar cateva dintre aspectele care inca pot fi catalogate drept mistere ale spatiului, cu atat mai mult cu cat si ciudateniile se gasesc si aici la tot pasul.
Acum cercetatorii incep sa le descopere, si constata inimaginabilul in fiecare dovada adusa de satelitii trimisi sa sondeze in interiorul dar si dincolo de limitele sistemului nostru solar: planete orfane care nu au sori in jurul carora sa orbiteze si ratacesc singure prin galaxii sau pe la marginile sistemelor solare ca niste santinele in bezna, neincalzite; planete abundente in carbon care nu cunosc cerul albastru si senin ci doar o permanenta ceata galbena, cu nori de fum negru si funingine, ca un smog condensat de mii de ori , cu lacuri de petrol sau metan; corpuri ceresti sau astrii care se zguduie violent influentate de fortele gravitationale ale unor planete gigantice a caror atmosfera este incarcata cu nori de particule de fier si permanent marcata de furtuni cu ploi de roci topite si gheata incisa, practic o “prajire globala” la temperaturi medii de peste 1 000 grade Celsius, si acestea sunt numai cateva exemple.

Toate aceste decoperiri au fost posibile datorita unui eveniment foarte important care a avut loc in data de 6 martie 2009. Atunci s-a lansat misiunea spatiala Kepler: o statie cosmica, o nava cosmica si un telescop spatial de tip fotometru, creat si realizat de NASA pentru cautarea unor planete asemanatoare Terrei din alte sisteme solare. Statia cosmica Kepler va observa si inregistra stralucirea a peste 100.000 de stele de-a lungul a 3 – 4 ani, pentru a detecta tranzitia periodica a planetelor unei stele, procedeu de detectare al planetelor unei stele oarecare, numit metoda tranzitiei. Se estimeaza ca aceasta misiune va descoperi ce putin 50 de “terre”.
Sa vedem o parte din ceea ce s-a descoperit pana acum!

Si acum sa privim putin mai aproape de Terra, in Sistemul Solar

Cel mai inalt, cel mai adanc, cel mai fierbinte, cel mai ciudat: sistemul nostru solar este un loc al extremelor. Intr-o noua lucrare, “Cele mai extreme 50 de locuri din Sistemul Solar”, cercetatorii David Baker si Todd Ratcliff isi duc cititorii intr-un tur cosmic senzational pe giganti gazosi, luni inghetate si planete incandescente. Iata o mostra a celor mai spectaculoase asemenea locuri care eclipseaza orice recorduri terestre.

Cea mai bizara miscare de rotatie
Luna saturniana Hyperion este un obiect de forma neregulata, masurand aproximativ 408 x 260 x 220 kilometri in diametru, de-a lungul celor trei axe ale sale. Cum satelitii cu astfel de dimensiuni ai planetelor poseda, in general, suficienta forta gravitationala pentru a dobandi forma sferica, astronomii sugereaza ca Hyperion ar putea reprezenta fragmentul unei luni mai mari, faramitata in urma unui impact devastator.

Forma neobisnuita a corpului astral explica de ce acesta este, conform autorilor Baker si Ratcliff, “un haos total”. Majoritatea lunilor mari sunt “blocate mareic”, insemnand ca aceeasi fata a satelitului natural este intotdeauna orientata spre planeta care il guverneaza. Este si cazul “relatiei” dintre Pamant si Luna. Insa forma ciudata a lui Hyperion previne o asemenea legatura, deoarece fortele gravitationale ale lui Saturn si ale lunii Titan se exercita inegal asupra lui. Rezultatul este o rotatie imposibil de prezis. Zilele nu sunt niciodata la fel pe Hyperion. Nu numai ca rata rotatiei variaza radical, insa chiar polul nord al acestei luni indica constant o directie diferita in spatiu, fiind imposibil chiar si pentru cei mai priceputi savanti astronomi sa prezica directia axei de rotatie a lui Hyperion peste 300 de zile din momentul prezent.

Cel mai adanc ocean
Aici, pe Pamant, suntem impresionati de Groapa Marianelor, din Oceanul Pacific, a carei adancime, record absolut, coboara aproximativ 11.000 de metri sub nivelul marii. Insa oceanul de pe luna Europa a lui Jupiter face acest record sa paleasca. Desi Europa este acoperita cu un strat gros de gheata, masuratorile efectuate de nava spatiala Galileo a NASA, precum si de alte sonde, sugereaza convingator prezenta unui ocean lichid sub aceasta suprafata. Iar unele dintre aceste masuratori estimeaza adancimea oceanului la 100 de kilometri.

Interiorul oceanului ar fi incalzit, cred cercetatorii, de mareele produse pe Europa de Jupiter si de alti cativa sateliti mai mari ai planetei, precum si de radioactivitate. Uriasul ocean lichid al Europei este unul dintre cele mai promitatoare locuri pentru cautarea si cercetarea vietii extraterestre. NASA si Agentia Spatiala Europeana lucreaza, in prezent, la o misiune comuna ce ar putea fi lansata in 2020 si al carei scop este examinarea amanuntita a lui Jupiter si a lunilor sale Europa si Ganymede. Un obiectiv major este determinarea grosimii stratului de gheata al Europei, ce are implicatii in potentialul lunii de a intretine viata.

Cel mai pestilential loc
Luna jupiteriana Io este fascinanta dintr-o anumita perspectiva a stiintei planetare – este cel mai activ din punct de vedere vulcanic corp astral din sistemul nostru solar, iar suprafata ei este presarata de cratere vulcanice. Dar vizitarea lui Io nu ar fi una chiar dezirabila. Baker si Ratcliff scriu ca “luna lui Jupiter Io miroase ca un urias ou putrezit”. Miasma se datoreaza hidrogenului sulfurat de pe suprafata si din atmosfera lui Io, culorile galbene si rosii distinctive ale lunii provenind de la compusii sulfurosi.

Eruptiile vulcanice sunt comune pe Io si refac in mod constant rezerva de sulf atmosferic. Luna este foarte activa deoarece se invarte in jurul lui Jupiter pe o orbita vag eliptica. Pe masura ce aceasta danseaza repetat, cand mai aproape, cand mai departe de uriasa planeta, gravitatia jupiteriana produce fenomene mareice in interiorul satelitului natural, care ii incalzesc mantaua si provoaca explozii violente. In 2007, aeronava New Horizons de la NASA a zburat pe langa Io si a observat o ertuptie vulcanica, cu fum sulfuros, ce s-a extins pana la o altitudine de aproape 300 de kilometri deasupra solului. In comparatie, cele mai mari eruptii vulcanice pamantene ajung pana la o inaltime de aproximativ 20 de mii de metri.

Cele mai dure (si pretioase) ploi
Gigantele planete inghetate Uranus si Neptun difera de gigantii gazosi Jupiter si Saturn prin compozitie; ele contin indeosebi “gheturi” formate din apa, amoniac si metan. In mantalele lui Neptun si Uranus, temperaturile ridicate probabil fragmenteaza metanul in elementele sale componente, hidrogen si carbon. Astronomii cred ca presiuni intense ar putea strivi cu asemenea forta carbonul astfel eliberat incat acesta se transforma in retele cristaline, sau diamante.

Dupa cum explica Baker si Ratcliff, “Pietrele de diamant, mici cat granulele de sare sau mari cat bolovanii ar putea traversa asemenea unei ploi mantaua lichida si presara nucleul solid. Acest nucleu ar putea fi acoperit cu un strat gros de diamante, mai masiv decat orice mina de pe Pamant. Pana in prezent, ploile exterioare cu diamante de pe Uranus si Neptun sunt, totusi, doar ipotetice, astronomii necesitand mai multe date pentru a stabili cu exactitate daca acest fenmen ciudat are sau nu loc. Din nefericire, nicio nava spatiala nu este, momentan, programata sa exploreze aceste lumi.

Cel mai mare canion
Este suficient sa ne imaginam un canion a carui crapatura se intinde pe o distanta de aproximativ 4.000 de kilometri, adica din Bucuresti, Romania, si pana in Delhi, India, pentru a ne face o imagine cat de cat apropiata despre aspectul si marimea canionului Valles Marineris de pe Marte. Uriasa groapa a fost prima oara observata de aeronava Mariner 9 a NASA, in 1972, fiind ulterior botezata in onoarea acesteia.

Craterul martian despica patru milioane de metri de teren “rosu”, atingand adancimi maxime de pana la zece mii de metri. In comparatie, Marele Canion al fluviului Colorado, din SUA, are o lungime de “numai” 446 de kilometri si o adancime absoluta de aproximativ o mila, sau 1,6 kilometri. Se presupune ca Valles Marineris este o vale formata prin alunecarea si ascensiunea terenului, atunci cand roca topita din mantaua lui Marte s-a extins si a fortat limitele scoartei planetare.

Cel mai inalt munte
Marte este prevazuta nu doar cu cea mai adanca vale din Sistemul Solar, ci si cu cel mai inalt masiv montan. Vulcanul martian Olimp Mons atinge o altitudine de aproximativ 25.000 de metri, adica este de peste trei ori mai inalt decat Muntele Everest, cel mai inalt masiv de pe Terra. Prodigiosul pisc s-a format, probabil, asemenea vulcanilor pamanteni: aflandu-se deasupra unui “punct fierbinte”, de unde valuri de roca incinsa se ridica dinspre interiorul planetei catre suprafata.

Insa acest munte a putut crese mai inalt decat oricare alt vulcan pentru ca Marte nu are placi tectonice, explica Bake si Ratcliff in cartea lor. Pe Terra, placile tectonice “migreaza” pe deasupra punctelor de eruptie a mantalei, scriu cei doi cercetatori. “Vulcanii se formeaza, se sting si altii noi se formeaza pe masura ce placile tectonice se deplaseaza pe deasupra punctelor fierbinti, producandu-se astfel un lung lant vulcanic”. Cum pe Marte nu exista placi in miscare, Olimp Mons probabil se afla deasupra unei eruptii formatoare de vulcani de foarte mult timp, ceea ce a   condus la o dezvoltare a sa neintrerupta.

Cele mai puternice descarcari electrice
Atunci cand aeronava NASA Cassini se afla in drum spre Saturn, la finele anilor ’90, a pendulat pe langa Pamant pentru a intra sub incidenta atractiei sale gravitationale, menita sa ii modifice viteza si traiectoria. De la o distanta de 88.000 de kilometri deasupra Terrei, sonda a detectat atunci eruptiile de unde radio ce reprezinta semnalul fulgerelor terestre (un fulger emite radiatie electromagnetica cu o varietate de lungimi de unda, incluzand lumina vizibila si unde radio).

Pe masura ce Cassini si-a continuat calatoria spre Saturn la inceputul anilor 2000, coordonatorii misiunii au avut parte de un soc. De la o distanta de 160 milioane de kilometri departare, sonda a detectat pulsatii radio indicand puternice furtuni electrice pe Saturn. Semnalul radio era de aproximativ un milion de ori mai puternic decat cel detectat pe Pamant. Ani de zile superfulgerele saturniene nu au putu fi privite direct, insa eruptiile radio au indicat ca acestea au loc intr-o regiune denumita “Aleea Furtunii”, in emisfera sudica a planetei. In sfarsit, in aceasta primavara, Cassini a captat primele imagini ale fulgerelor de pe Saturn.

Cel mai puternic magnet
Frumoasa imagine prezinta soarele nostru hiperactiv din punct de vedere magnetic, ornamentat cu raze stralucitoare, coroane si valuri de plasma. Plasma incarcata electric din straturile exterioare ale Soarelui creeaza bule turbulente de dimensiunea statului Texas, care genereaza campuri magnetice locale. Aceste structuri de camp magnetic sunt adesea evidentiate prin plasma sclipitoare, deoarece particulele incarcate zboara de-a lungul liniilor de camp magnetic.

Din acest motiv filamantele stralucitoare dau contur petelor solare, regiuni unde plasma este tinuta captiva de intense campuri magnetice si racita. Acolo unde liniile de camp magnetic se intersecteaza, pot elibera eruptii uluitoare de energie, cunoscuta sub denumirea de “flame solare” si chiar explozii mai puternice denumite defulari de masa coronara (CME). O singura CME poate azvarli in spatiu, la viteze uriase, pana la 10% din efectivul coroanei solare (atmosfera exterioara a Soarelui).

Cea mai distrugatoare incalzire globala
Planeta noastra sora Venus are aproape aceeasi dimensiune, aceeasi densitate si aceeasi compozitie cu cele ale Pamantului, iar atunci cand atomosfera sa densa a fost descoperita, vantaorii de extraterestri s-au intrebat daca nu cumva aceasta planeta adapostea jungle luxuriante si viata exotica. In fapt, Venus este o lume incredibil de fierbinte, guvernata de nori abundenti in acid sulfuric. Venus este cu 40 de milioane de kilometri mai aproape de Soare decat Terra, dar acesta nu este singurul motiv pentru care planeta este atat de fierbinte.

Venus a fost “coapta” de fenomenul incalzirii globale. In conditii normale, radiatia solara atinge suprafata planetei, iar aceasta din urma elibereaza o parte din acea energie sub forma de radiatie infrarosie. Dar pe
Venus, efectul de sera creat de norii grosi si o atmosfera densa compusa mai ales din dioxid de carbon captureaza caldura si impiedica scurgerea ei in spatiu. Temperatura de la suprafata acestei planete este de 460 de grade Celsius, facand-o sa fie cea mai fierbinte suprafata planetara din sistemul nostru solar.
 

Cea mai longeviva furtuna
Este o furtuna ce nu da semne ca va inceta prea curand. Marele Punct Rosu de pe Jupiter a fost prima oara observat de astronomul italian Giovanni Cassini in 1665; in timp ce observarile au fost sporadice in secolele ulterioare, 18 si 19, multi astronomi cred astazi ca furtuna a ravasit terenul jupiterian vreme de 345 de ani din momentul primei sale documentari. Imensa furtuna este de dimensiunea a trei Pamanturi, iar vanturile sale ating viteze de pana la 650 km/h. Cum s-a mentiunt activa peste secole?

Baker si Ratcliff explica cum energia furtunii vine din interiorul planetei Jupiter si de la vartejuri mai mici de la suprafata. “In mod remarcabil, interiorul lui Jupiter asigura cu 70% mai multa energie plafonului superior de nori decat primeste planeta de la Soare”, scriu autorii. “Asemenea unui urias compresor de aer, contractia gravitationala genereaza presiuni intense si caldura in interiorul planetei. Puternice furtuni cu descarcari electrice din atmosfera jupiteriana canalizeaza o buna parte din aceasta caldura inspre portiunea superioara a norilor”. Furtunile mai mici sunt devorate de Marele Punct Rosu, ceea ce ii permite acestuia sa se manifeste in continuare.

sursa: descopera.ro

Top 10 ciudatenii in astronomie

Cu cat privim mai mult la stele si galaxii, cu atat lucrurile par sa devina mai ciudate. Chiar si spatiul in sine este foarte bizar. Studiile recente sugereaza ca materialul din care este facut universul se intinde pe 150 de miliarde de ani lumina, in ciuda faptului ca varsta sa este de 13,7 miliarde de ani. De la stele extraordinar de rapide pana la natura materiei, acest top 10 ciudatenii in astronomie contine cele mai misterioase elemente din univers.

10. Stelele de hiperviteza

Daca ati privit vreodata cerul noptii, probabil v-ati pus macar o data o dorinta pe o stea cazatoare (meteor). Insa stelele cazatoare chiar exista si sunt extrem de rare (cam una in 100 de milioane). In anul 2005, astronomii au descoperit prima stea de hiperviteza, care iesea dintr-o galaxie cu aproape 852 de kilometri pe secunda (de zece ori mai repede decat miscarea unei stele obisnuite). Oamenii de stiinta au cateva idei legate de motivul pentru care aceste stele sunt aruncate in afara galaxiei, insa nimic nu este sigur – fie este vorba de o supernova, fie de o gaura neagra supermasiva.

9. Gaurile negre

Ce poate fi mai ciudat decat o gaura neagra? Dincolo de frontiera gravitationala a unei gauri negre (sau a orizontului evenimentului), nici materia si nici lumina nu pot scapa. Astrofizicienii cred ca stelele aflate pe moarte, care au masa de trei pana la 20 de ori mai mare decat a soarelui, pot forma aceste obiecte ciudate. In centrele galaxiilor, se crede ca exista gauri negre de aproximativ 10 000 pana la 18 miliarde de ori mai grele decat soarele, marite prin inghitirea prafului, gazului, stelelor si a gaurilor negre mici. Dar exista si gauri negre de dimensiune medie? In mod surprinzator, dovezile in acest sens sunt rare si discutabile.

8. Magnetarii

Soarele se invarte cam o data la fiecare 25 de zile, deformandu-si treptat campul magnetic. Ei bine, imaginati-va o stea mai grea decat soarele, care se afla pe moarte, cum se prabuseste intr-un teanc de materie cu diametrul de numai 19 kilometri. La fel ca o balerina care se roteste tragandu-si bratele spre interior, aceasta schimbare in dimensiune invarte steaua neutronica (si campul sau magnetic) pana ce scapa de sub control. Calculele arata ca aceste obiecte poseda campuri magnetice temporare de circa un milion de miliarde de ori mai puternic decat cel al Pamantului. Acesta este indeajuns de puternic pentru a distruge o carte de credit de la distanta de sute de mii de kilometri si pentru a deforma atomii in cilindrii ultrasubtiri.

7. Neutrinii

Scoateti o moneda din buzunar si tineti-o sus pentru o secunda. Aproximativ 150 de miliarde de particule minuscule, aproape lipsite de masa, numiti neutrini, tocmai au trecut prin moneda ca si cum aceasta nici nu ar exista. Oamenii de stiinta au descoperit ca originea neutrinilor se afla in stele, materialul nuclear si Big Bang. Particulele elementare pot fi gasite in trei “arome” si dispar aparent fara motiv. Deoarece neutrinii interactioneaza in mod ocazional cu materia normala, cum ar fi apa sau uleiul mineral, oamenii de stiinta spera ca pot utiliza aceste elemente ca pe niste telescoape revolutionare, pentru a vedea dincolo de regiunile din univers ascunse de praf si gaze.

6. Materia intunecata

Daca puneti toata energia si materia din cosmos intr-o placinta si o impartiti, rezultatul va fi unul socant. Toate galaxiile, stelele, planetele, cometele, asteroizii, praful, gazele si particulele reprezinta doar 4% din universul cunoscut. Cea mai mare parte din ceea ce noi numim “materie” (aproximativ 23% din univers) este invizibila pentru ochii umani si instrumente. Cel putin pentru moment. Oamenii de stiinta pot vedea efectul gravitatiei materiei intunecate asupra stelelor si galaxiilor, insa inca nu au gasit o metoda prin care sa o detecteze in mod concret. Acestia cred ca niste particule similare cu neutrinii, insa mult mai masive, ar putea reprezenta aceasta materie nevazuta si misterioasa.

5. Energia intunecata

Ceea ce baga pe toata lumea in ceata, inclusiv pe oamenii de stiinta, este energia intunecata. Continuand analogia cu placinta, energia intunecata reprezinta o portie uriasa de 73% din universul cunoscut. Aceasta pare sa umple intreg spatiul si sa indeparteze galaxiile unele de celelalte, la viteze tot mai mari. Unii oameni de stiinta cred ca aceasta expansiune va face ca galaxia noastra sa devina un “univers insular” in cateva trilioane de ani, avand in vedere ca nu vor mai fi alte galaxii prin preajma. Altii cred ca rata expansiunii va deveni atat de mare, incat aceasta va conduce la un “Big Rip”. In acest scenariu, forta energiei intunecate biruie gravitatia si demonteaza stelele si planetele, fortele care mentin particulele lipite unele de altele, moleculele din acele particule si, in cele din urma, atomii si particulele subatomice.

4. Planetele

Poate parea ciudat, pentru ca si noi traim pe o planeta, insa planetele sunt unele din cele mai misterioase membre ale universului. Pana acum, nicio teorie nu poate explica pe deplin cum discurile de praf si gaz din jurul stelelor pot forma planete, in special pe cele stancoase. Faptul ca cea mai mare parte a planetei este ascunsa sub suprafata sa, nu usureaza lucrurile. Instrumentele avansate pot oferi indicii cu privire la ce se afla dedesubt, insa oamenii au explorat intens doar cateva planete din sistemul solar. Abia in anul 1999 a fost detectata prima planeta situata in afara vecinatatii noastre ceresti, iar in noiembrie 2008 au fost obtinute primele imagini de buna credinta ale unei exoplanete.

3. Gravitatia

Forta care ajuta stelele sa se aprinda, planetele sa nu se dezmembreze si obiectele sa orbiteze, este una din cele mai omniprezente si, in acelasi timp, cele mai slabe din cosmos. Oamenii de stiinta au reglat aproape fiecare ecuatie si model pentru a descrie si prezice gravitatia, dar sursa acestei forte in cadrul materiei ramane un mister total. Unii cred ca niste particule infime, numite gravitoni, sunt cele care emana forta in toata materia, insa ramane discutabil daca ele vor fi sau nu detectate vreodata. Totusi, oamenii de stiinta vaneaza cu intensitate niste zguduituri majore din univers, numite unde gravitationale. Daca sunt detectate, atunci conceptul lui Einstein care sustine ca universul este o “tesatura” de spatiu-timp ar putea fi o baza solida.

2. Viata in univers

Materia si energia abunda in univers, insa doar in cateva locuri din acesta exista conditiile perfecte din care rezulta viata. Ingredientele de baza si conditiile necesare pentru ca viata sa apara sunt acum mult mai bine intelese, multumita accesului abundent la viata de pe Pamant. Insa reteta exacta care transforma elementele de baza (carbon, hidrogen, azot, oxigen, fosfor si sulf) intr-un organism este inca un mister total. Oamenii de stiinta sunt in cautarea unor noi zone din sistemul solar unde viata ar fi putut prospera, in speranta ca vor ajunge la o teorie convingatoare privind originea vietii.

1. Universul

Sursa energiei, materiei si a universului in sine este misterul suprem al astronomiei. Bazandu-se pe un amurg raspandit, numit radiatie de microunde cosmice de fond, oamenii de stiinta cred ca universul s-a format in urma unui Big Bang – o extindere de neinteles a energiei, dintr-un stadiu ultra fierbinte si ultra dens. Cu toate acestea, descrierea timpului dinainte de eveniment ar putea fi un lucru imposibil. Totusi, cautarea unor particule care s-au format la scurt timp dupa Big Bang ar putea arunca o lumina noua asupra existentei misterioase a universului.